Ce înseamnă să iubeşti?... o celebrare în doi...

"Iubirea azi mă aprinde şi ard precum un rug..
Ce flacara îşi aruncă, pe şoaptele ce curg...
Şi timpul, parcă în loc, se opreşte deodată,
Iar clipa îmi şopteşte, că îmi este devotată...

Mă las învăluită de privirea ta, oglinda transparentă de cristal
Ce-mi atinge obrazul fierbinte, suavă, delicată ca un voal...
Las clipa să cânte vibraţia extazului, din sublima stare
Impregnată cu parfumul respiraţiei tale...

Ating mâna-ţi caldă, ce-mi mângâie zilele
Prin atingeri candide, precum vântul vara în lan spicele
Mă inviţi în liniştea ta, într-un dans al contopirii
Ce-mi inundă prezentul rostirii, precum ploaia vara,
udând trandafirii...

Ador zambetul tău, ce-mi picteaza clipele în culori nerostite
Sensibilizîndu-mi locul unde nu pătrunde decat IUBIREA şi expresivitatea trăirii
Penetrând ochii nevăzuţi ai EULUI MEU...
Deschişi să primească euforica strare

Imbrăţişarea ta ...e muzica, e arta, e culoare, e zâmbet de floare...
Atingerea Ta e limbajul naturii...
Privirea Ta, un botez al eternei ploi
Prezenţa Ta, ADEVĂRUL IUBIRII...O CELEBRARE IN DOI ..."

http://www.youtube.com/watch?v=-uEpjS86yQc 

Mi-ar fi plăcut să pot scrie şi eu aşa... dar acum nu am inspiraţie, poate. M-a impresionat doar foarte mult şi m-am decis să-l împărtăşesc :)

Cărămizile folosite la contruirea încrederii celorlaţi apar sub diferite forme - stimă, încurajare, apreciere, acceptare, admiraţie, încredere, rugăciune, şi peste toate acestea, dragoste. Păstrează la îndemână cât mai multe din aceste cărămizi şi foloseşte-e ori de câte ori ai ocazia; deoarece pentru că a menţine armonia, uneori este necesar să nu spui nimic... poate că a nu avea ultimul cuvânt reprezintă o înfrângere sau o greşeală în concepţia ta, dar poate pava drumul către o victorie şi un progres viitor.

Ca să-ţi dai seama cât valorează un an... întreabă un student care şi-a picat examenele,

Ca să-ţi dai seama cât valorează o lună, întreabă o mamă care a născut prematur un copil,

Ca să-ţi dai seama cât valorează o săptămână întreabă directorul unui ziar săptămânal,

Ca să-ţi dai seama cât valorează o zi întreabă o persoană născută pe 29 februarie,

Ca să-ţi dai seama cât valorează o oră întreabă-i pe îndrăgostiţii ce aşteaptă să se întâlnească,

Ca să-ţi dai seama cât valorează un minut întreabă un călător care a pierdut un tren,

Ca să-ţi dai seama cât valorează o secundă întreabă-l pe şoferul care tocmai a evitat un accident,

Ca să-ţi dai seama cât valorează o milisecundă întreabă un atlet care a câştigat o medalie de argint la olimpiadă,

Ca să-ţi dai seama cât valorează o viaţă întreabă-te ce simţi când pierzi pe cineva drag... 

Ce este viaţa? O sumă de ani, luni, zile, ore minute şi secunde...

Timpul nu aşteaptă pe nimeni!

Cultură...?

Azi civilizaţia şi cultura sunt ca două trenuri ce merg pe linii paralele dar în direcţii opuse: pe măsură ce civilizaţia creşte, cultura scade. Oare de ce? Pentru că civilizaţia este doar "fardul umanităţii" pe când cultura este "frumuseţea naturală", cea moştenită. De ce să nu lăsăm să trumfe aceasta, decât să ne complacem în stereotipiile de azi? Lucrurile nu sunt greu de făcut, ceea ce este greu este să ne punem în starea de a le face. Undeva în noi se află permanent un potenţial nefolosit, în stare latentă; atâta timp cât suntem echipaţi din naştere cu calităţi fizice similare, ceea ce face diferenţa sunt acţunile noastre şi criteriile pe baza cărora construim în viaţă!

Semn de viaţă

Încerc de ceva timp să trimit un semn de viaţă împachetat în câteva cuvinte şi purtând cu el o speranţă care să ducă mai departe gândurile mele, să le împrăştie peste lume, ca nişte piese de puzzle, pentru că, dacă stăm să ne gândim, ultima piesă din puzzle-ul unei vieţi trăite din plin este felul în care faptele noastre fac diferenţa în această lume. Eroii noştrii nu sunt neapărat nume sonore, ci oameni care lasă ceva durabil în urmă pentru fiecare dintre noi, aşa cum fiecare ar trebui să lăsăm ceva frumos în urma noastră.